Clientul
DnB Imobiliare intermediază vânzări și închirieri de locuințe în Iași. Pentru o agenție, site-ul nu e o broșură: anunțurile se schimbă zilnic, iar cine caută o garsonieră în Tătărași vrea să vadă doar ce i se potrivește.
Ce am construit
O platformă web în două părți. Partea publică are:
- Căutare pe prima pagină după vânzare sau închiriere, tipul proprietății, zonă, preț și număr de camere.
- Lista de proprietăți și câte o pagină pentru fiecare anunț, cu filtrele păstrate în adresă, ca o căutare să poată fi trimisă mai departe.
- Iașiul pe cartiere: Păcurari, Tătărași, Centru, Bucium, Nicolina și Copou, fiecare cu proprietățile din zonă.
- Pagini pentru agenție: servicii, despre, cariere și contact, plus o secțiune pentru proprietarii care vor să vândă sau să închirieze.
- Contact direct prin formular, telefon și WhatsApp, cu consultantul afișat cu nume.
A doua parte este panoul de administrare, de tip CRM, din care conducerea și agenții adaugă și editează anunțurile și urmăresc cererile primite. Nu este public, așa că aici descriem doar partea pe care o poate verifica oricine.
Fundația SEO
Fiecare proprietate are adresa ei, pe care Google o poate indexa separat. Datele structurate (schema.org) descriu agenția imobiliară și căutarea de pe site, ca motorul de căutare să înțeleagă că platforma are un catalog căutabil.
Ce am măsurat
Pe 13 octombrie 2026 am trecut pagina principală prin Lighthouse 12.8.2, alături de celelalte șase site-uri livrate de FlowStone. Pe mobil, DnB Imobiliare are cel mai slab scor de performanță dintre cele șapte, și îl publicăm așa cum a ieșit.
Scorurile paginii principale
- Performanță mobil
- 77
- Performanță desktop
- 96
- SEO
- 100
LCP (momentul în care apare cel mai mare element vizibil): 6,31 s pe mobil și 1,28 s pe desktop. O singură rulare, date de laborator, nu de la vizitatori reali; scorurile pot varia cu câteva puncte între rulări. Metoda și rezultatele tuturor celor șapte site-uri sunt în tabelul de pe pagina de dezvoltare web.
Ai nevoie de mai mult decât un site de prezentare?
Vezi ce include un platformă web custom construită de FlowStone, de la 800 EUR, sau întoarce-te la portofoliu.